EDITURA LOGOS (R)
Prima pagină | Cărţi | Alte produse | Despre noi | Comunicate | Autori | Parteneri | Contact | DCR
Coşul meu Coşul meu
Thomas Molnar - Modelul deformat. America de la Tocqueville la Carter

Thomas Molnar
Modelul deformat. America de la Tocqueville la Carter

Traducere din limba franceză de Manuel Valeriu
Anul apariţiei: 2016
Număr de pagini: 224
Dimensiuni: 13 x 20 cm
ISBN: 978-973-8131-88-0
Preţ: 20 lei (TVA inclus)

Această traducere reprezintă cea de a doua carte în limba română a gânditorului Thomas Molnar, după cea apărută în 2013 ¯ tot la editura Logos ¯ intitulată Eu, Simah, prefectul Romei; Omul şi maşina. La scurt timp după bicentenarul independenţei SUA, profesorul Molnar începe să scrie o carte plecând de la renumita operă în două volume Democraţia în America a lui Alexis de Tocqueville, a cărei lectură e considerată de unii ca fiind indispensabilă pentru înţelegerea lumii moderne. Dar de atunci trecuse mai bine de un secol şi era necesară o lucrare care, plecând de la interesanta analiză a lui Alexis de Tocqueville, să treacă în revistă schimbările petrecute în societatea americană, mai ales că începuse deja era corectitudinii politice. Deşi e o carte despre America, ea a fost scrisă în limba lui Tocqueville, care a fost limba preferată a profesorului Molnar încă din tinereţe. Bine primită la apariţie de intelectualii încă oneşti ai epocii, dar cu ostilitate de adoratorii corectitudinii politice, cartea aceasta ne ajută să înţelegem mai bine nu doar problematica americană, ci şi realitatea românească şi europeană dintr-o lume tot mai despiritualizată.

"Traducerea unui volum de Thomas Molnar le dăruieşte un moment de sărbătoare intelectuală tuturor celor atraşi de filonul conservatorismului politic occidental. Un filosof prolific şi mereu stimulant, un istoric al ideilor care şi-a scris cărţile în franceză şi engleză, dar şi un briliant intelectual catolic, obsedat de (in)coerenţa civilizaţiei euro-atlantice, pe care a înţeles-o analitic, nu atât pentru a o "salva" (căci nimeni nu destesta, mai mult decât el, "erezia" Utopiei), cât pentru a-i cartografia spiritul, dincolo de inexorabilul declin al oricărui "imperiu". Prieten şi discipol al lui Russel Kirk (semnatarul monumentalei The Conservative Mind), Thomas Molnar trebuie situat de urgenţă pe harta bibliografică a ştiinţelor politice din România, iar prezenta versiune, datorată lui Manuel Valeriu, nu face decât să ne apropie, oricât de prudent, de un asemenea imperativ academic. E o lectură care te face mai înţelept, fără triumfalism, şi care te pune pe gânduri, fără a-ţi îmbia disperarea spengleriană a nihilismului." Teodor Baconschi

Suport: hârtie

 

Copyright © 2006-2024 Editura Logos. Toate drepturile rezervate.