EDITURA LOGOS (R)
Prima pagină | Cărţi | Alte produse | Despre noi | Comunicate | Autori | Parteneri | Contact | DCR
Coşul meu Coşul meu

Bogdan Perdivară – Viaţa secretă a fotbalului
(Evenimentul Zilei, 2006.03.26)

 

Şi din fotbal poate ieşi literatură. Şi încă literatură de calitate.
Demonstraţia este făcută de uruguayanul Eduardo Galeano în volumul „Fotbalul, lumini şi umbre“, care îmbină în mod fericit cronica sportivă, eseistica şi naraţiunea cu o puternică doză de lirism, construind o imagine puternică şi plină de nuanţe a sportului-rege.
Mondialele ies la rampă. Vedete, istorie, anecdote din vremurile când fotbalul însemna doar plăcerea nesfîrşită a jocului. Galeano oferă, în plus, excursii prin social şi politică, şi nu se fereşte deloc să arate cu degetul ceea ce e de condamnat.
„Fotbalul este unul dintre puţinele spaţii mai mult sau mai puţin democratice în care cei cu pielea de culoare închisă pot concura cu şanse egale. Până la un punct, pentru că şi în fotbal unii sunt mai egali decât alţii. Chiar dacă se bucură de aceleaşi drepturi, jucătorul care a cunoscut foamea nu concurează niciodată în condiţii egale cu atletul bine alimentat“, constată autorul.
Nu doar cu fotbalişti ne vom întâlni în alertele tablete din care este construit volumul. Pe lângă poveştile cu Garrincha, Pele, Maradona sau Ronaldo vom afla, printre altele, că, înainte de a ajunge lider de gherilă şi poză pe tricouri, „El Comandante“ Che Guevara a fost antrenorul şi portarul unei echipe columbiene. Tot portar a fost şi filosoful Albert Camus, dar al echipei Universităţii din Alger. În „Fotbalul, lumini şi umbre“, sportul nu se rupe niciodată de viaţă, dar reuşeşte, întotdeauna, s-o facă mai frumoasă.
Eduardo Galeano s-a născut în Montevideo, Uruguay, în 1940. Şi-a început cariera de jurnalist în săptămânalul „El Sol“.
Între 1959-1963 a fost redactor-şef al săptămânalului „Marcha“, iar între 1964-1966, director al ziarului „Epoca“.
Din 1973 până în 1985 a trăit exilat în Argentina.
Cărţile sale au fost traduse în numeroase limbi. Pentru trilogia „Memoria focului“ a primit American Book Award al Universităţii din Washington şi a mai fost distins cu Premiul Aloa şi Cultural Freedom Prize.

 

Copyright © 2006-2009 Editura Logos. Toate drepturile rezervate.